În testamentul său, Regina Maria avea să scrie:
„(…) Și de își va aminti cineva de mine pe pământ, să mă vadă cu un zâmbet pe buze, cu un dar în mână și cu lumina credinței în ochi, acea credință care mută munții din loc”.
Avea aproape 17 ani, Maria Alexandra Victoria, când s-a căsătorit cu prințul moștenitor Ferdinand de Hohenzollern în decembrie 1891, ea provenind dintr-o familie anglo-saxonă, diferită de lumea balcanică plină de culoare, dar și de lumea franco-germană, austeră și severă.
A fost deseori în duel cu regele Carol, cel care-i interzicea orice apropiere de lumea politică sau culturală, izolând-o la Peleș.
Trebuia să stea deoparte de acea lume. Era tabu.
„În tot timpul tinereții mele, cuvântul de ministru era sinonim cu capul răutăților”, avea să scrie mai târziu regina.
După nașterea lui Carol (1893), a Elisabetei (1894) și a Mărioarei (1899), însă, principesa Maria va avea curajul să apară pe scena Europei, fiind considerată una din cele mai splendide femei ale momentului de pe Continent.
Iubea caii, deci era o bună călăreață, frumoasă, dar și cu o capacitate de leader ieșită din comun, Regina Maria a fost imediat idolatrizată și divinizată de Armată, fiind chiar numită Comandant al Regimentului de Cavalerie 4 Roșiori.
Respectul și supunerea, pe care i-o arătau de timpuriu ofițerii, va conta enorm mai târziu, după cum povestea în Memoriile sale Regina: „Poate că nu s-ar cădea să spun tocmai eu această, dar simt că-mi fac datoria față de neclintită lealitate ce mi-au arătat-o totdeauna. Ei alcătuiau o închegare de puteri pe care mă puteam bizui; erau credincioși, plini de închinare și de devotament. Mă admirau pentru îndrazneala mea fără seamăn când eram călare, pentru neoboseala și curajul meu, și totodată simțeau în mine acea deplină și neînfricosata credincioșie, care deosebește firea mea.
Eram fericiți când eram laolaltă, la ei găseam o închinare și o slăvire spontană pe care n-o aflăm aiurea”.
A fost alături de rege, dar si de ei, de soldați, în timpul Războiului balcanic(1912-1913) îngrijind bolnavii din lagărele de holeră, mai apoi și-a riscat viață fără teamă, deși era deja Regina României,alături de bolnavii de tifos din Moldova, în timpul Primului Război Mondial.
Arthur Gould Lee scria despre regina Maria:”Oamenii erau entuziasmați de exuberanța ei și îi admirau spiritul, în special curajul incredibil dovedit în timpul războaielor balcanice din 1913, când nu numai că a trecut nepăsătoare prin tranșeele din prima linie, sub bătaia focului, dar a manifestat un dispreț neînfricat, ieșit din comun,față de bolile contagioase din spitale. Fără să-i pese de riscuri, ea stătea la capătul soldaților tineri care mureau de holeră, varsând lacrimi pentru fiecare din ei, tinându-l de mâna ore întregi pe tânarul muribund, spunându-i cu toată sinceritatea că ea îi înlocuia mama, și apoi, când vedea că i se apropie sfârsitul, luându-l în brațe și sprijinindu-i capul pe umărul ei pâna când își dădea sufletul”.
În 1917, în octombrie, purta uniformă de ofițer pe frontul din Moldova, în sectorul de front Ciresoaia, în dreptul cotei 443, pe linia întâi în tranșee, chiar la 200 de metri de inamic.
Constantin Argetoianu ,in lucrarea” Pentru cei de mâine: Amintiri din vremea celor de ieri” scria:
„Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale.”
La moartea sa, a cerut ca trupul sa-i fie inhumat la Curtea de Arges, iar inima sa-i fie pastrata la Balcic, in capela Stella Maris, loc pe care l-a iubit nespus.
„Într-o plimbare prin Dobrogea, m-am apropiat deodată de o limbă de pământ lângă mare care a trezit în mine un fior cu totul deosebit: am avut ca o simțire că locul acesta mă aștepta dintotdeauna pe mine, ori trăisem totdeauna în așteptarea lui”.
Dupa 1940, cand Cadrilaterul a fost cedat, inima Reginei a fost mutata la Bran.
„«Țării mele și Poporului meu, când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea sa te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără și neștiutoare, însă foarte mândră de țara mea de baștină, și am îmbrățișat o nouă naționalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă. (…) Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti, deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. (…) Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasa țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasa țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută.»” (Declaratia-testament ,pentru Romania)
