fbpx
15.3 C
Province of Turin
vineri, iunie 21, 2024
INSPIRAȚIE ROMÂNEASCĂ

27 martie. Ziua Mondială a Teatrului

Trebuie citit

Inițiată în 1961 de Institutul Internațional de Teatru(ITI), Ziua Mondială a Teatrului este sărbătorită în fiecare an la 27martie cu scopul de a promova activitatea teatrală și a conștientiza valoarea teatrului în toate formele sale

Pentru marcarea Zilei Mondiale a Teatrului, în fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internaţional este invitată să comunice într-un mesaj tradus în peste 50 de limbi, gândurile sale asupra celei mai vechi forme artistice – teatrul , care ne este alături de peste două mii de ani și care a rezistat oricărei concurențe, inclusiv celei recente de pe internet, social media sau platforme.

Primul mesaj de Ziua mondială a teatrului a fost scris în 1962, de Jean Cocteau -poet, scriitor, pictor, dramaturg și cineast francez.

In 2024, mesajul internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului 2024 este transmis de Jon Fosse, scriitor şi dramaturg norvegian.

Arta este pace.

Fiecare persoană este unică şi, totuşi, este la fel ca oricare altă persoană. Înfăţişarea noastră vizibilă, exterioară este, fireşte, diferită de a oricui altcuiva – până aici, totul e clar –, dar există în acelaşi timp, înăuntrul fiecăruia dintre noi, ceva care aparţine numai şi numai acelei persoane, ceva care este doar acea persoană anume. Putem numi acest ceva spirit; sau suflet.Sau putem decide să nu-l definim prin cuvinte şi să-l lăsăm să existe în linişte.

Dar, deşi suntem diferiţi unul de celălalt, totodată suntem şi la fel. Oamenii din orice parte a lumii sunt fundamental asemănători, indiferent de limba pe care o vorbim, indiferent ce culoare de piele sau ce culoare de păr avem. (…)

Arta, arta bună, reuşeşte, în felul ei minunat, să combine unicitatea absolută cu universalul. Ea ne face să înţelegem că ceea ce este diferit – ceea ce e străin, am putea spune – este universal.

Astfel, arta spulberă graniţele dintre limbi, regiuni geografice, ţări. Ea concentrează nu doar calităţile individuale ale fiecăruia, ci şi, în alt sens, caracteristicile individuale ale fiecărui grup de oameni, de pildă ale fiecărei naţiuni.

Şi face asta nu nivelând diferenţele şi reducându-le la un numitor comun, ci, dimpotrivă, arătându-ne ceea ce este diferit de noi, ceea ce e străin sau altfel. Orice artă bună conţine exact asta: ceva străin, ceva ce nu putem înţelege pe de-a-ntregul, dar pe care totuşi, într-un fel, îl înţelegem. Conţine un mister, ca să zic aşa. Ceva ce ne fascinează şi ne împinge dincolo de propriile noastre limite – şi, făcând asta, creează transcendenţa pe care orice artă o conţine şi către care, totodată, ne conduce.(…)

Am vorbit aici despre artă în general, şi nu în mod special despre teatru, dar asta pentru că, aşa cum am spus, orice artă bună, în adâncurile ei, se ocupă de acelaşi lucru: ia ceea ce este absolut unic, absolut specific şi îl face să devină universal. Uneşte particularul cu universalul pentru a-l exprima într-un fel artistic: nu eliminându-i specificitatea, ci reliefând această specificitate, lăsând ceea ce este străin şi nefamiliar să strălucească din plin.

Războiul şi arta sunt opuse, pur şi simplu, la fel cum sunt opuse războiul şi pacea. Arta este pace.

(trad. Alice Georgescu, via www. TeatrulNationalIasi.ro)

De ziua internațională a  teatrului, iată elevii iubitori de teatru ai Atelierului de Comunicare al Școlii Grupul Vatra din Torino, în câteva din reprezentațiile  pe scena  Conservatorului Giuseppe Verdi din Torino, pe scenă Festivalului International de Teatru de la Polovragi, Gorj, România si la sediul Scolii de Dans si  Arta Primo Passo din Torino. 

Foto: Revista IR

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate-spot_img

Știri recente