A șasea toamnă fără …

Atâta dor îmi e de mustul tatei…
Din jijileancă vânătă și cudric alb, zemos;
De mersul drept al său, panerul plin pe umeri,
De zdrobitorul vesel, când plin, când zgomotos…
De toamnele-aurii, de-a mea copilărie,
De „ziua la cules”, când des mă ascundeam,
Când îmi prindeam în păr o frunză ruginie,
Și-n caruselul zilei, cu must ne alintam…
E vie amintirea. Dar strugurii n-au gust;
În curtea casei noastre, sub bolta ca un cort.
Căci ani…sunt șase de-acum, și doru-i și mai dor,
Mi-e toamna stacojie…dar nu mai are must.
…dor de tată!