fbpx
2.2 C
Province of Turin
miercuri, decembrie 6, 2023
INSPIRAȚIE ROMÂNEASCĂ

Ambasada României în Italia a marcat aniversarea a 1910 ani de la inaugurarea Columnei lui Traian

Trebuie citit

Cu ocazia împlinirii a 1910 ani de la inaugurarea, la Roma, a unuia dintre cele mai importante monumente ale antichității europene, Columna lui Traian (113-2023), Ambasada României în Italia a organizat un colocviu cu tema „Columna lui Traian între trecut și modernitate” la Mercati di Traiano.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Romei, Departamentului Patrimoniului Cultural al Primăriei Romei și Parco Archeologico del Colosseo din Roma și în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României din București, potrivit unui comunicat remis Revistei IR de Ambasada României în Italia.

Monumentul, cu o înălțime de 39,86 metri, are o relevanță indiscutabilă, fiind o prețioasă cronică a războiului daco-roman, un important reper artistic, care a influențat crearea a numeroase alte columne comemorative. Este de necontestat faptul că acest monument simbol a fost și este o operă extraordinară din punct de vedere al multiplelor semnificații pe care le deține. Columna lui Traian nu este doar unul dintre cele mai frumoase monumente ale Romei antice încă vizibile în orașul modern, ci și o operă plină de istorie, extraordinar de originală și inovatoare.

Lucrările colocviului, intitulat „Columna lui Traian între trecut și modernitate”, au fost deschise cu mesajul lui Miguel Gotor, Directorul Direcției Cultură – Primăria Romei, urmat de Directorul Direcției Patrimoniu Cultural – Primăria Romei, Claudio Parisi Presicce și de reprezentantul Excelenței Sale Federico Mollicone, Președintele Comisiei de Cultură din Camera deputaților. Au luat cuvântul ambasadorul României în Italia Gabriela Dancău și Alfonsina Russo, Directorul Parcului Arheologic al Colosseumului din Roma.

La evenimentul moderat de Maria Paola Del Moro (Mercati di Traiano), a fost prezent un public numeros care a asistat la prelegeri susținute de cercetători, artiști vizuali, istorici ai instituțiilor italiene și române: Federica Rinaldi și Angelica Pujia (Parco Archeologico del Colosseo), Dr. Andreea Ștefan (Muzeul Național de Istorie a României), Marco Baratto (istoric), Luminița Țăranu (artist vizual), Massimiliano Munzi (Mercati di Traiano).

Colocviul „Columna lui Traian între trecut și modernitate” s-a încheiat cu vizita participanților la Columna lui Traian, care au reluat pașii strămoșilor noștri comuni, vizitând acest monument edificator pentru istoria comună a celor două țări, la fel ca acum 124 de ani, când în 1899, cu ocazia celui de-al XII-lea Congres de Istorie al Orientaliștilor, Badea Cârțan, „un dac coborât de pe Columnă, cu plete, cu cămașă și cu cușmă, cu ițari și cu opinci” și cel care a depus o coroană de lauri la poalele Columnei, a strigat în limba strămoșească „Roma este mama noastră comună”.

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate-spot_img

Știri recente