fbpx
19 C
Province of Turin
sâmbătă, iunie 22, 2024
INSPIRAȚIE ROMÂNEASCĂ

București|”Generația de aur ” versus „World Stars” -ultimul meci al sportivilor care au scris istoria fotbalului românesc, ultima lor victorie pentru România.

Trebuie citit

Record la Arenele Naționale sâmbătă 25 mai 2024- 54.967 de spectatori pentru meciul de adio al Generației de Aur a României.

Echipa Generației de Aur a învins cu 3-2 echipa „Wolrd Stars” condusă de pe banca tehnică de portughezul Josè Mourinho, care a declarat in conferinta de presă:

„A fost o sărbătoare pentru această țară și pentru Generația ei de Aur. Totul a fost pentru ei. Au făcut istorie pentru țara lor, iar după 30 de ani, țara lor nu i-a uitat. Țara le mulțumește. Au fost foarte mulți copii pe stadion în acea seară, iar ei trebuie să fie conștienți de această istorie. A fost o sărbătoare și pentru ei”

Meciul a debutat cu un spectacol incendiar sustinut de Loredana Groza, iar imnul de stat al Romaniei a fost intonat de Monica Anghel si de cei aproape 55.000 de spectatori in tribune, pentru echipa Generatiei de Aur.

Astfel, la 30 de ani distanță de la victoriile memorabile cu Argentina și Columbia înregistrate la Campionatul Mondial din SUA ‘94, Generația de Aur a avut o ultima aparitie în fața propriilor suporteri, pe Arena Națională.

Deosebit a fost minutul 3 al meciului, amintit pe pagina oficiala a Generatiei de Aur:

„Minutul 3 a fost un omagiu emoționant dedicat lui Didi Prodan. Știm că ne-a văzut jucând ultima dată împreună și a zâmbit, pentru că el era „zâmbetul Generației de Aur”.

Îți mulțumim pentru cine ai fost, ce ai facut și pentru toată bucuria pe care ne-ai adus-o prin fotbal.

Îți mulțumim pentru amintiri, Didi! Ești nemuritor! Didi Prodan, mereu cu noi!

Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu, Ilie Dumitrescu, Florin Răducioiu, Ionuț Lupescu, Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Marius Lăcătuș și Florin Prunea sunt doar câțiva dintre marii fotbaliști care au îmbrăcat tricoul României, in amicalul cu echipa condusa de Jose Mourinho care in vestiar a complimentat echipa Romaniei:

„Vreau să vă spun două lucruri din inimă. Suntem mai mult sau mai puțin de aceeași vârstă, deci sunteți generația mea. În timp ce am crescut, m-am îndrăgostit de fotbal, am început să lucrez în fotbal în cea mai bună perioadă a voastră. Așa că îmi aduc aminte totul despre cariera voastră, despre voi individual, îmi amintesc și am mult respect. Am venit aici bineînțeles pentru că sunt prieten cu Giovanni (n.r. Becali), e mereu o plăcere să vin. Dar am venit aici pentru respectul pe care îl am pentru voi. Vreau să vă felicit pentru cei 30 de ani.”

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate-spot_img

Știri recente