Asociația Sportivă Primo Passo din Torino (Italia) se implică activ în susținerea cauzelor sociale, fiind una dintre preocupările noastre constante.
Și în acest an, cei binevoitori sunt invitați să se alăture acestei campanii și să devină, astfel, spiridușii lui Moș Crăciun.
Implicarea în campania “Fii spiriduș, fii mai bun! Să umplem sacul lui Moș Crăciun” presupune oferirea de daruri, precum hăinuțe și ghetuțe noi-nouțe, pentru copii cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani.
Anul acesta, donațiile noastre vor merge către Asocația „Născută Înger” din Piatra Neamț.
Darurile trebuie aduse la sediul școlii Grupul Vatra, din cadrul Asociației Primo Passo, situat în via Gressoney, 29/B, TORINO. Ulterior, acestea vor fi colectate și expediate în Piatra Neamț, copiilor mai puțin norocoși.
Colectarea se face până pe 30 noiembrie.
Împreună vom reuși să oferim clipe de poveste și copiilor la care Moș Crăciun poate ajunge…doar cu ajutorul nostru.
Coordonatori campanie: Anca Ciubotaru și Cristina Fanariu
Transportul darurilor oferite copiilor de cetățenii din Torino este asigurat GRATUIT de firma „Costi Transport Roman”.

