Între 19 august și 10 septembrie 2023, își deschide porțile cea de-a 62 a ediție a festivalului „Mostra Internazionale della Ceramica”.În cadrul concursului international „Ceramics în love” își vor expune operele doi artiști români.
În Castellamonte,”città della ceramica” se pregătește debutul celei de-a 62 a ediție a festivalului „Mostra della Ceramica” care va fi inaugurată pe 19 august, la orele 17.00, în piața Martiri della Libertà .
Ediția din 2022 a omagiat arta românească,fiind dedicată României,care a fost oaspete de onoare la ultima ediție a festivalului canavesan,in timp ce anul 2023 va omagia Marocul.
Sala de Consiliu a Primăriei din Castellamonte a găzduit in 2022 circa 50 obiecte tradiționale de ceramică neagră, din localitatea Marginea, județul Suceava, precum și lucrările artistului ceramist Nicolae Moldovan.
Ediția din anul trecut s-a bucurat de un succes deosebit, exponatele din România așezate la loc de cinste, bucurându-se de aprecieri din partea publicului, dar și a specialiștilor.
Anul acesta, în concursul internațional de ceramică numit „Ceramics în Love”, ajuns la cea de-a 5 a ediție, vor participa doi artiști români, Vlad Basarab și Anca Vintila Dragu.
Expozițiile pot fi vizitate gratuit, de marți până vineri între orele 16.00- 20.00, iar sâmbătă și duminică între orele 10.00-20.00


