Oraşul Torino găzduieşte cea mai tare gală, iar pe ring vor face senzaţie, dincolo de luptătorii români, inclusiv dansatorii celei mai mari şcoli de dansuri populare din Italia: Grupul Vatra.
Peste 5 mii de români sunt aşteptaţi la prima gală K1 din acest an – Thai Boxe Mania – pe 28 ianuarie, la ora 20:00, la Pala Ruffini din Torino. Super Gala K1 de la Torino aduce în prim-plan 14 super meciuri în care campionii mondiali Bogdan Năstase, Florin Lambagiu și Marius Rotaru se vor lupta pentru a-şi păstra titlurile. Sportivii români vor fi însoţiţi de Cătălin Moroşanu, cel care revine la Torino după circa 7 ani.
Dincolo de senzaţiile puternice pe care le vor transmite publicului cei trei sportivi români, senzaţională este şi participarea dansatorilor de la Grupul Vatra din Torino.
Surprinşi de această decizie, reporterii Revistei IR au dorit să afle mai multe chiar de la directorul şi coregraful şcolii Grupul Vatra, Iurie Raileanu.
“Este un eveniment sportiv, iar noi, dansatorii, suntem la rândul nostru sportivi, chiar dacă în acest caz vorbim de două sporturi total diferite. Alt motiv, faptul că vorbim despre trei sportivi importanţi din România. Practic, cei de acasă, prin intermediul acestui eveniment, vin la Torino să ne dea o mână de ajutor să promovăm România aici, unde noi locuim. Aşa că şi noi, cei de la Grupul Vatra, vom fi prezenţi şi împreună cu toţi ceilalţi ne dorim să arătăm frumuseţea României, partea sa profundă, anume folclorul, dar şi puterea ei. Aşa se face că am acceptat imediat invitația lui Mihai Oană, organizatorul evenimentului, iar prin intermediul acestui mesaj doresc să invit toţi cetăţenii României să fie încă o dată patrioţi şi să-şi susţină oamenii săi de valoare”, a declarat pentru Revista IR, Iurie Raileanu, directorul revistei IR şi al şcolii Grupul Vatra.
La rândul său, Mihai Oană a explicat faptul că și-a dorit ca prin intermediul acestui eveniment, românii să demonstreze cât sunt de uniţi. Aşa s-a născut şi ideea invitaţiei făcute artiştilor de la Grupul Vatra.
„Mi-am dorit să îi am aproape pe toţi românii mei şi împreună să demonstrăm cât suntem de uniţi, dar şi faptul că suntem o forţă. Sportivii au nevoie de susținerea noastră. Mai mult de atât, Grupul Vatra este foarte iubit în comunitate şi vor aduce oamenilor bucuria de care au nevoie, precum şi folclorul, dansul autentic tradiţional pe care îl iubim cu toţii”, a spus pentru Revista IR, Mihai Oana, antreprenor român și organizatorul Galei K1 de la Torino.
Evenimentul va avea loc pe 28/01/2023, ora 20:00, la Pala Ruffini, Viale Leonardo Bistolfi, 10, TORINO.
INFORMAȚII & BILETE – Mihai Oana (organizator) – 3475213455


