„Datinile, poveștile, muzica și poezia sunt arhivele popoarelor. Cu ele se poate oricând reconstrui trecutul…”(Alecu Russo)
Duminică (16 octombrie), la Rivarolo Canavese, la Biserica Ortodoxă, sub Alpii italieni, un pumn de pui români au scos din caierul cu povești, pentru noi, “povestea șezătorii arhaice românești”, în cadrul unei acțiuni menite să transmită copiilor valorile noastre, de acasă.
Ei au reconstituit atmosfera șezătorilor de odinioară, eveniment atât de comun altădată pe plaiul mioritic, recitând poezii, spunând ghicitori, lucrând și cusând motive tradiționale, reușind, astfel, să recompună o pagină din istoria noastră culturală și etnografică.
Biserica a avut dintotdeauna un rol extraordinar de important în viața românilor.
Pe lângă biserică, oamenii au început pentru prima dată, a cunoaste si a învăța slova și buchile…
Pe lângă biserică, de-a lungul timpului, ei au găsit alinare, liniște, dar și puterea de a-și rezolva problemele…
Pe lângă biserică, oamenii si-au știut traiul și cu ajutorul predicilor preoțești, unii au devenit mai înțelepți, alții au găsit pacea…
Pe meleaguri italiene, la poale de Alpi, la Rivarolo Canavese, preotul Alexandru Ilinițchi, a strâns buchet, în jurul bisericii, nu doar enoriașii din Canavese, ci și un numeros grup de copii români, care, sub îndrumarea coordonatoarelor Alexandra Vataman și Gheorghița Dimitriu, au învățat să cânte românește, să recite poezii, au învățat pașii horelor românești, colindele de acasă. În acel lăcaș de cult, copiii au învățat chiar să coasă pe etamina cu motive tradiționale sau să împletească lâna cu andrele, exact ca-n vremurile străvechi, aducându-i, astfel, pe copii mai aproape de rădăcinile pe care le moștenesc.
Versurile emoționante ale poetului Constantin Ursu au deschis momentul artistic din aceasta dimineață, poezia sa fiind primită de public pios precum o călătorie prin eternul cuvântului religios.
În cadrul activității „Din suflet de român”, copiii au recreat în biserica din Rivarolo atmosfera unui moment important pentru cultura noastră, anume ”șezătoarea portului popular”.
Au evocat astfel viața țărănească, cu toate obiceiurile de toamnă, din perioada în care se sfârșeau muncile câmpului, după recolte, seara, după apusul soarelui, iar sătenii se strângeau în grupuri și, până la miezul nopții, într-o atmosferă de poveste, desfășurau împreună multe alte treburi gospodărești. Scărmănau lâna, o făceau caier, o torceau și o împleteau, pregăteau firele pentru țesut, își aduceau lucru fiecare de-acasă, făceau cămăși, sau îi și petreceau, cu glume, cu cântece, în timp ce bărbații curățau păpușoi (porumb – n.r.) sau spuneau ghicitori, spărgeau nuci și beau țuică sau vin fiert.
Duminică, la Rivarolo Canavese, la Biserica Ortodoxă oamenii au trăit precum odinioară, la sat.
Ca un cântec de ieri și dintotdeauna al poporului nostru.
Ca o doină mioritică,
Ca o lacrimă de dor,
Ca o poveste de acasă.
