fbpx
marți, aprilie 23, 2024

Dinu Săraru, ultima făclie a satului si a țăranului român 

Trebuie citit

S-a stins la 92 de ani scriitorul și omul de teatru Dinu Săraru, pe 2 martie 2024. A fost înmormântat acasă, la Slătioara, jud. Vâlcea,  în pământul său , „ăla din  care răsar căprioarele” , printre mesteceni.

Proeminentă personalitate a literaturii și a vieții culturale din România, dramaturg, eseist, publicist, romancier și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor, Dinu Săraru a supravegheat și a îndrumat evoluția din punct de vedere cultural al unei națiuni, si si-a pus amprenta asupra destinelor profesionale ale multor generații de artiști, actori, critici de teatru, oameni de televiziune și de radio.

Remarcabila sa contribuție în cultura românească rămâne greu de egalat , întrucât, autorul trilogiei „Niște țărani”- „Iarba vântului” -„Crimă pentru pământ” a îmbogățit patrimoniul național nu doar printr-o autentică si curată limbă română, nu doar prin omagiile necontenite aduse țăranului român ce poate fi considerat piatră de temelie, fundamentală în istoria României, ci si prin viziunea pe care a avut-o construind artiști, prin activitatea sa managerială în lumea teatrului românesc, la Teatrul Mic, la Teatrul Foarte Mic si mai apoi la Teatrul Național .

„M-am bătut să demonstrez că gloria aparține celor care iubesc mai mult lupta decât succesul. A fost lozinca mea fundamentală.” spunea-ntr-un interviu Dinu Săraru.

„Consider că am rămas necontaminat de civilizaţia secolului XXI. După mine, pierderea identităţii nationale nu poate fi redresată prin nimic altceva. Nu mă consider un nostalgic al ideii clasice asupra ţăranului român, în care apare eventual şi Mioriţa, ci simt nevoia acelei purificări morale pe care o regăsesc mereu la ţăranul nostru şi de care are nevoie şi azi societatea românească”, a mai declarat scriitorul.

Am citit romanul dumitale Nişte ţărani . Mărturisesc că nu am citit de mult o carte de proză care să-mi răscolească într-atât sufletul. O carte mare, care se înscrie cred printre cele mai însemnate proze românești.” – îi spunea lui Dinu Săraru un basarabean de geniu, Grigore Vieru.

Foto credit :pagina Facebook Muzeul National al Literaturii Romane

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate-spot_img

Știri recente