Mi-e Dobrogea casa de visuri din suflet,
Din vârf de Hercinici, din vârf de Ghiunalt,
Pe drumuri de argint de Dunăre lunec,
Spre Marea cea Mare, mă zvârle-n înalt.
/
Mi-e Dobrogea dorul ,și mi-e alinarea,
Când seara mocanii strâng oi în obor,
Și când ‚talienii cântând depărtarea,
Granitul i-l mușcă,cu spiz și piol.
/
Mi-e Dobrogea pace; Mi-e Dobrogea haos,
Sub dealuri domoale ascunzându-mi comori,
Sub crengi de stejar, mă cheamă-n repaos,
Si-n norii pictați, mă invită în zbor.
/
Și-i Dobrogea fată de prinț genovez,
Cu părul de noapte, de tristă sultană,
Și pică de mândră ,și-i neam de cerchez,
Și-i neam de tătar, și-i hahoalcă bălană…
/
Mi-e Dobrogea aprigul vânt, nemilos,
Când șuieră surd și-mi ia răsuflarea,
Când arșița frige, când geru-i tăios,
Și-i tot ea și boala, și vindecătoarea…
/
Mi-e Dobrogea casa de visuri din suflet,
Din vârf de Hercinici, din vârf de Ghiunalt,
Pe drumuri de argint de Dunăre lunec,
Spre Marea cea Mare, mă zvârle-n înalt.
/
foto: Mircea Bezergheanu
