-de ziua Dobrogei!
La răscruce de drumuri, între Occidentul, civilizat, cică… și aproape sălbaticul Orient, săracă și dragă inimii noastre , Dobroge, ai fost casă , masă și destin atâtor popoare, atâtor hoarde, atâtor suflete…
Cu daruri multe Providența te-a înzestrat…
…cu cei mai vechi munți ai lumii la picioare, Hercinicii din sufletul meu, cu cel mai nou pământ al Europei în mâini, Delta de unde-mi vin rădăcinile…
Scăldată și legănată cu drag de Bătrânul Danubiu, cu obrajii arși de soare și de vânt, cu ochii mereu scrutând malul Valach, „fata asta ciudată, fiică de rege get și de dansatoare tătăroaică” (cum o vedea Geo Bogza), într-un noiembrie demult, își încredintă mâna unui Carol tânăr…iar el,o uni mamei Românii,pentru totdeauna.
„Mărgăritarul Coroanei” o numise Carol I în acea dimineață de 14 Noiembrie 1878, pe malul Dunării, la Ghecet…
Dobrogea mea.
Caleidoscop de emoții, de când lumea…de pe când argonauții ascundeau lână de aur prin peșterile ei, de pe când Hercinicii ei sprijineau bolta cerească pe umerii înalți,
Mozaic etnic,
Cu rugăciuni plânse spre tot felul de Dumnezei,
rostite în toate limbile pământului...românește, turcește, în limba tătarilor, a rușilor, a cerchezilor, bulgărește, nemțește , în limba aromânilor, în limba italienilor,sau grecește…și cine mai știe în ce limbă,că le-am pierdut numărul și șirul…
Cu vânturile ei uscate și aspre, îngăduitoare ca o mamă severă dar iubitoare,
Cu iernile ei uscate și crivățul vânturându-i pletele și primăverile ei generoase în flori, cu verile calde și toamnele generoase,
Azi Dobrogea noastră isi sărbătoreste întoarcerea la Patria Mamă…
Cât suntem norocoși să trăim pe un străvechi și de legendă pământ!
Pășim zilnic, de multe ori fără pietate, ca pe un imens osuar, în care trosnesc pretutindeni oase amestecate cu secole…
Ne însoțesc pretutindeni sufletele și umbrele atâtor seminții, trecătoare pe aici,
Sufletele și umbrele atâtor păstori mioritici,rămași pieriți eroic pe aici, printi genovezi si cercheze frumoase din cale-afara, legionari viteji si otomani temerari,dar mai ales români, inca mai prin locurile astea…
Pământ drag,
Nu ți-au mulțumit niciodată îndeajuns epigonii tăi…
…cine stie cum o fi azi ,acasă…soarele de toamnă o fi dat perdeaua de nori la o parte pentru a-i săruta fruntea pământului unde mi-au rămas rădăcinile?
Dobrogea, Dobrogea,
La Greci.
La Soanlîk.
Foto: Mircea Bezergheanu
