de Livia Filimon
Fondată în anul 2010 de Biserica Ortodoxă “Sfânta Cuvioasă Parascheva din Torino, școala românească parohială are că scop menținerea rădăcinilor și promovarea culturii și limbii române în rândul copiilor născuți în Italia, aducând, astfel, în atenția creştinilor un subiect important: educaţia.
Cu acest obiectiv, în fiecare sâmbătă, circa 70 de copii învăță, sub îndrumarea unor suflete binevoitoare, Catehism, Limba Română, Geografia României, Istoria României, Muzică, precum și câțiva pași de dans.
Copiii sunt îndrumați cu dragoste de Elena Popa și Gina Strută (Catehism), Georgeta Gălușcă (Limba și literatură română, profesor de limba română și în România), Adrian Strută (Istorie și Geografie), în timp ce laboratoarele de lectură, teatru și lucru manual sunt coordonate de preoteasa Ioana Nan Vasilescu.
Pe lângă îndrumătorii enumerați mai sus, un ajutor deosebit în asigurarea procesului educației elevilor este asigurat și de părinții acestora, precum și de cei iubitori de copii, în general.
La ore, copiii sunt numai ochi și urechi, dornici să capteze mesajele poveștilor spuse de Ioana Nan Vasilescu, povești de suflet cu care, la rândul nostru, am crescut și noi, ascultându-le fie de la părinții, fie de la bunicii noștri.
,,Mâinile dibace” ale elevilor desenează, pictează icoane, schițează portrete; hârtia creponată capătă diferite forme în mâinile lor, exprimându-le frumusețea din suflet.
Rezultatul învățăturilor date copiilor se concretizează în serbările de peste an: de 8 Martie, de sfârșit de an școlar, 1 Decembrie, de Crăciun, adevărate spectacole, toate cu trimitere la dragostea de țară și de frumos!
La cursurile școlii parohiale, oricine se poate înscrie, în orice perioadă din an, după cum spune însăși Ioana Nan Vasilescu.
Am avut plăcerea să-i întâlnesc pe acești copii minunați din cadrul școlii de catehism Sf. Parascheva și să retrăiesc părți din copilăria mea petrecută în România; am avut prilejul să observ dăruirea și implicarea îndrumătorilor care se străduiesc, în permanentă, ca acești copii să nu se desprindă de rădăcina românească.
,,Copiii sunt oglinda sufletului nostru”, spune o vorbă, dar în cazul de față ei sunt inclusiv oglinda îndrumătorilor lor, ai celor își dedică timpul și iscusința pentru a aduce o parte din România noastră dragă și, aici, la Torino!
Livia Filimon