fbpx
sâmbătă, aprilie 13, 2024

Eugen Doga despre Grigore Vieru : „Era un mare poet Vieru”

Trebuie citit

Acum 88 de ani, s-a născut marele nostru poet Grigore Vieru.

„Pe Grigore Vieru, personal l-am cunoscut mai târziu.

Dar, cântece pe versurile lui pentru copii scriam de mult.

Auzeam numai că dumnealui scrie ceva important ba cu unul din compozitorii din Moldova, ba cu altul şi nici nu mă prea preocupa problema cunoaşterii acestui Vieru. Chiar un pic mă supăra această risipire a poetului.

Spre deosebire de Loteanu, care era concentrat numai într-o direcţie în creaţia sa. Şi iată că în 1979 mergem împreună la Bucureşti pentru a începe lucrările la filmul ”Maria Mirabela” regizat de Ion Popescu Gopo, un mare om de cultură şi un mare regizor. Pe ambii ne-a ales dumnealui pentru acest proiect fiindcă suntem basarabeni, cunoaştem rusă şi ne va veni mai uşor a lucra cu ruşii de la Moscova. Era să fie o colaborare româno-rusă-sovietică la acest film combinat.

Atunci pentru prima dată au fost într-un cadru eroii jucaţi de actori şi cei desenaţi de pictori.

Vieru, sărmanul, cel care era obişnuit să lucreze liber, pentru prima dată s-a ciocnit de problema limitelor, a condiţiilor legate de timp, a caracterului impus de scenariu, de ritmul de lucru şi multe alte despre care el nici nu bănuia că există. Eu am păstrat o mulţime de schiţe făcute de Vieru atunci pentru acest film. El de obicei scria repede şi foarte rar când mai făcea variante. Noi petreceam ore întregi la pian în doi, ori cu Gopo până ce era să fi găsit varianta cuvenită.

Îmi mai amintesc de cele zeci de probe pentru începutul cântecului principal al filmului ”Maria Mirabela” până într-o dimineaţă când vine bucuros Vieru cu frumoasa sa metaforă – ”sub cerul că umbrela…”. Melodia singură a mers ca pe sine de tren accelerat apoi, care ne-a bucurat pe noi şi care i-a venit pe plac şi lui Popescu Gopo. Era un mare poet Vieru”.

Eugen Doga

Sursa text si foto: pagina Facebook Eugen Doga/ Евгений Дога

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate-spot_img

Știri recente