Se-‘nalță fluturii la Cer.
Ce vină au ei, că-n lume e atâta ger?
Soarele-i atrage spre el, îmbrățișâdu-i parcă,
Ei, în mii de culori, ce vină poartă!?
Mai marii lumii au decis,
Să aibă, așa, o mizeră soartă.
De ce!? Pentru – Pământ;
Nu mai mare de-o palmă…
Stelele scânteiază.
În orașe, luminile sunt stinse.
Muzica nu mai vibrează, notele sunt triste
Și sufletele, de durere sunt cuprinse.
Fluturii la Cer se-‘nalță
Safire în înaltul Cerului lacrimează.
În depărtare plânset tânguit de mame,
Când se va sfârși această Odisee, Doamne?
