14.7 C
Province of Turin
luni, iunie 5, 2023
INSPIRAȚIE ROMÂNEASCĂ

Grupul Vatra, bilanț la final de 2022. Ce proiecte vor debuta în Anul 2023

Trebuie citit

Pentru elevii școlii de dansuri tradiționale Grupul Vatra, anul 2022 a însemnat clipe de efort, de implicare, de creativitate, provocare și multă adrenalină, stări ce au fost transformate, în cele din urmă, în rezultate de succes datorită unei echipe de profesioniști. 

Concret, în 2022, școala Grupul Vatra și-a adăugat în palmares următoarele reușite:

  • peste 35 de spectacole în Italia și în străinătate, dintre care 26 au avut loc în toamna anului 2022, concret, în perioada cuprinsă între lunile septembrie și decembrie 2022;
  • 20 martie 2022 – Trofeul Principal la Festivalul Național de Dans de Caracter de la Varazze – Elevii școlii nu vor uita niciodată emoțiile trăite la Varazze, acolo unde s-au întrecut peste 110 dansatori din 9 școli de pe teritoriul Italiei, grupul Vatra din cadrul scolii Primo Passo obținând în această acerbă competiție Trofeul principal, plus diplome de participare și medalii;
  • Participarea la unul dintre cele mai importante festivaluri de Folclor din Europa, Festivalul Internațional de Folclor de la Diano Marina;
  • 27 aprilie 2022 – inaugurarea Atelierului de cusut cămăși tradiționale sub coordonarea expertei Narcisa Razma Apostol – peste 11 cămăși cu altiță – model tradițional protejat de UNESCO începând cu 2022 – vor fi expuse în 2023, în cadrul unei deosebite expoziții. Cămășile sunt cusute de românce de diferite vârste, care trăiesc în Torino;
  • 4 proiecte culturale desfășurate cu sprijinul Guvernului României prin DRP pentru derularea activităților de Inspirație și Educație Românească;
  • Proiectul cultural “Danza Oltre le Barriere”, desfășurat în colaborare cu asociații italiene;
  • EUROVISION 2022 și Hora înfrățirii la Grupul Vatra – La sediul școlii s-au întâlnit reprezentanții României, WRS, respectiv ai Republicii Moldova, Zdob & Zdub și Frații Advahov. A fost un show nemaipomenit, știrea despre acest eveniment făcând înconjurul presei din ambele țări și până în mass-media române din Diaspora;
  • 19 – 23 Mai 2022 – Revista IR este partener media al prestigiosului Salon Internațional de Carte de la Torino;
  • 29 MAI 2022 – spectacol Aniversar dedicat celor zece ani de activitate de când există școala Grupul Vatra – invitate speciale, Surorile Osoianu;
  • 26 iunie 2022 – Sute de persoane au participat la un flash-mob cu dansuri tradiționale și o masă câmpenească la dubla sărbătoare organizată în Parcul Pellerina: Ziua Drapelului și Ziua Universală a cămășii tradiționale;
  • Îmbogățirea repertoriului școlii datorită unor seminarii susținute de maeștri din lumea dansului popular internațional și românesc: Stanimir Minev, Simion Cherecheș, Constantin Șeremet;
  • Dansul călușarilor a fost pus în scenă, la Torino – O PREMIERĂ PENTRU DIASPORA, ceata de călușari de la VATRA fiind alcătuită din bărbați care trăiesc în Torino și care, mulți dintre ei, au descoperit dansul călușarilor chiar la Grupul Vatra. Coregrafiile călușarilor de la Vatra sunt realizate de Maestrul Iurie Raileanu, în colaborare cu Maestrul Ionel Garoafă, coregraful renumitului Ansamblu Maria Tănase din România;
  • Alte două ediții ale revistei bilingve IR au purtat italienilor și românilor povești de INSPIRAȚIE ROMÂNEASCĂ, așa cum presupune periodicitatea acestei reviste inaugurate în anul 2021;
  • La Vatra copiii au propria revista! Așa se face că și în septembrie 2022, elevii de la cursul de limba română de la Vatra au scris, conceput și publicat suplimentului Revistei IR: este vorba despre IR Junior, revista copiilor care învață limba română la Vatra și care apare, de asemenea, în versiunea tipărită;
  • 1 Decembrie7 premii fruntașe pentru copiii care învață limba română la Vatra în urmă unui concurs desfășurat la Milano, în luna octombrie
  • 28 -30 octombrie – Revista IR este desemnată partener Media al prestigiosului Festival de Film Românesc de la Torino organizat de Dacin Sara, Consulatul General al României la Torino și Ambasada României în Italia;
  • 6 octombrie – Editura Mundus este înregistrată la Camera de Comerț din Italia. Prin intermediul acestui prestigios proiect vor fi publicate cărți, manuale și alte materiale didactice pentru elevii școlii Grupul Vatra, precum și pentru toți cei care manifestă un interes față de cultură românească și activitățile noastre;
  • 4 decembrie – Peste 1800 de persoane au participat la flashmob-ul cu dansuri tradiționale organizat de Grupul Vatra, de Ziua Națională a României;
  • 17 decembrie – spectacol multicultural Spiritul Crăciunului, cu participarea a peste 100 de persoane;
  • 18 decembrie – spectacol cu sala plină, organizat de Grupul Vatra, în prag de Sărbători, cu dansuri, tradiții și obiceiuri.

Urmează în anul 2023: 

  • Continuarea proiectelor începute în 2022;
  • Datorită cererilor, programul cursurilor în limba română va fi extins;
  • Cursurile de limba română vor fi gratuite pentru toți copiii care studiază dansul tradițional la Vatra;
  • spectacole și competiții: Primul Spectacol din 2023 va avea loc pe 15 ianuarie, la Teatrul San Giuseppe din Torino. Invitat special: Sofia Vicoveanca;
  • 28 ianuarie 2023, ora 20:00 – Gala excepțională Thai Boxe Mania– O premieră participarea la un astfel de eveniment pentru dansatorii de la Grupul Vatra care îl vor conduce în ring pe cunoscutul luptător Ciobănașul Bogdan Nastase;
  • 11 februarie, la Teatrul Marchesa din Torino, spectacol cu dansuri internaționale –  Grupul Vatra și implicit Școala Primo Passo participă cu o serie de dansuri internaționale. Va fi un spectacol inedit, organizat în colaborare cu Asociația italiană Spazio Arte. 
  • Va fi publicată povestea pentru copii „La școala de dans și Artă Grupul Vatra”, atât în limba italiană, cât și în limba română;
  • Publicația IR va apărea în alte două ediții (în luna mai, respectiv decembrie 2023). În plus, copiii de la Vatra, care studiază limba română, vor scrie cu propriile mâini suplimentul revistei IR JUNIOR ce va apărea în luna IUNIE 2023.

Numeroase alte spectacole, dar și evenimente culturale menite să pună în lumină frumoasă comunitatea noastră din Piemont, precum și România și Republica Moldova deopotrivă, vor avea loc în anul 2023. Din motive organizatorice, detaliile despre acestea nu pot fi încă publicate. Pentru a nu rata SURPRIZELE ANULUI 2023, urmăriți-ne pe:

GRUPUL VATRA 

Facebook: https://www.facebook.com/grupulvatra

Youtube: https://www.youtube.com/@grupulvatra

Instagram: grupulvatra

Revista IR

web-site: www.rivistair.com

Facebook: https://www.facebook.com/revistair

Primo Passo: 

web-site: www.primopasso.org

Facebook Primo Passo: https://www.facebook.com/scuoladidanzaprimopasso

Youtube Primo Passo: https://www.youtube.com/@scuoladidanzaearteprimopas4679

Instagram Primo Passo: scuoladidanzaprimopasso

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate-spot_img

Știri recente