fbpx
10.3 C
Province of Turin
joi, mai 23, 2024
INSPIRAȚIE ROMÂNEASCĂ

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns la enoriașii Bisericii Ortodoxe „Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul” din Rivarolo Canavese

Trebuie citit

Învierea Domnului – cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii a fost celebrată și la Rivarolo Canavese. În timpul Canonului Învierii care s-a oficiat la miezul nopții , preotul Alexandru Ilinițchi a oferit lumină celor peste 800 de credincioși creștini ortodocși  prezenți în  Piața Massoglia din oraș. 

Învierea din morți a Mântuitorului Iisus Hristos este cea mai mare sărbătoare creștină. În noaptea de Paște, pe 4 mai 2024, ca în toate bisericile ortodoxe s-a oficiat canonul Învierii și Sfânta Liturghie și la Biserica Ortodoxă „Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul”  din Rivarolo Canavese.

Preotului Paroh Alexandru Ilinițchi s-au alăturat pentru a participa la Slujba de Înviere în Piața Massoglia din oras, și la ceremonia primirii Sfintei  Lumini de la Ierusalim, peste 800 de români, crestini ortodocși.

S-au unit astfel în rugăciune în dulcele grai românesc numeroșii români rezidenți în  zona Canavese  și și-au rostit tradiționalul :

”Hristos a înviat!”, un salut ca mărturie a învierii Domnului;

”Adevărat a înviat!” , răspunsul la acest salut creștin, care a răsunat la miezul nopții în toate bisericile ortodoxe din țară, din România, din Italia, dar și din toate bisericile din lume, oriunde bate o inimă de român creștin ortodox. 

„Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei Evanghelii şi al credinţei creştine ortodoxe. De aceea, pe coperţile exterioare ale Sfintei Evanghelii se află imprimate icoana Răstignirii şi icoana Învierii lui Hristos. Timp de 40 de zile, de la Paşti până la Înălţarea Domnului, se cântă în biserică Troparul Sfintelor Paşti şi se adresează salutul pascal ‘Hristos a Înviat!’ ‘Adevărat a Înviat!’. Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică. De aceea Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”, transmite PF Daniel, citat de Agerpres.

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate-spot_img

Știri recente