fbpx
19.7 C
Province of Turin
luni, iulie 15, 2024
INSPIRAȚIE ROMÂNEASCĂ

ICR lansează concursul „Eu și România”, pentru copiii și tinerii din comunitățile românești de peste hotare

Trebuie citit

Cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni și al Zilei Internaționale a Copilului, Institutul Cultural Român lansează concursul „Eu și România”, dedicat copiilor și tinerilor din comunitățile românești de peste hotare – comunități istorice și țări unde limba română nu este limbă de stat – cu vârste între 8 și 18 ani, invitați să exerseze limba română prin eseuri, povești, compuneri având ca temă relația lor cu România.

Concurentii vor putea scrie despre România din amintirile bunicilor sau despre România lor, despre România pe care nu au ajuns să o cunoască și o privesc de la distanță sau chiar despre România pe care și-o imaginează peste douăzeci de ani.

Cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni și al Zilei Internaționale a Copilului, Institutul Cultural Român lansează concursul „Eu și România”, dedicat copiilor și tinerilor din comunitățile românești de peste hotare – comunități istorice și țări unde limba română nu este limbă de stat – cu vârste între 8 și 18 ani, invitați să exerseze limba română prin eseuri, povești, compuneri având ca temă relația lor cu România. Pot scrie despre România din amintirile bunicilor sau despre România lor, despre România pe care nu au ajuns să o cunoască și o privesc de la distanță sau chiar despre România pe care și-o imaginează peste douăzeci de ani.

Participanții trebuie să aibă reședința în străinătate și să transmită textele pe e-mail, în perioada 20 iunie – 20 iulie 2023, la adresa eusiromania@icr.ro, alături de documentele solicitate în regulament. Lucrările în limba română, având tema „Eu și România”, vor fi înscrise în trei categorii, în funcție de vârsta autorului: 8-10 ani (maxim 4.000 semne cu spații/500 cuvinte), 11-14 ani (maxim 8.000 semne cu spații/1.000 cuvinte) și 15-18 ani (maxim 16.000 semne cu spații/2.000 de cuvinte).

Un juriu compus din scriitori și jurnaliști culturali va decide câștigătorii, iar Institutul Cultural Român va acorda câte trei premii pentru fiecare categorie de vârstă, după cum urmează: trei premii I în valoare de 500 EUR fiecare, trei premii II în valoare de 400 EUR fiecare și trei premii III în valoare de 300 EUR fiecare. Rezultatele vor fi afișate pe site-ul ICR în data de 21 august 2023.

Concursul „Eu și România” este organizat de Institutul Cultural Român, prin Compartimentul Comunități Istorice din cadrul Direcției Generale Reprezentanțe în Străinătate și Comunități Istorice.

Detalii și regulament ⏩https://www.icr.ro/…/icr-lanseaza-concursul-eu-si…

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate-spot_img

Știri recente