Ioana Corduneanu este arhitect și omul care a creat comunitatea ”Semne cusute”, cea mai mare comunitate online de oameni pasionați de țesătura portului românesc. Povestea “semnelor cusute” începe în 2012, vreme de când peste 20.000 de femei au învățat, chiar de la ea, să-și coase propria cămașă națională.
Iar ceea ce niciun român din Torino nu știe, încă, este că Ioana Corduneanu a fost chiar la un spectacol organizat de Grupul Vatra, curioasă să ne vadă, să ne cunoască și să analizeze modul în care dansatorii de la Grupul Vatra își asumă misiunea nobilă, aceea de a transmite, mai departe, valorile propriului neam. Ce-i drept, nici noi nu am știut că am avut onoarea să o avem în sala de spectacol. Am aflat abia acum, la 6 ani distanță de la acel eveniment, când am contactat-o pe Ioana Corduneanu, dornici să aflăm poveștile țesăturii țărănești, pe care împinsă de curiozitate, le caută în arhive vechi de peste 150 de ani. Cu ce impresii a plecat din Torino și care este mesajul ei pentru noi toți, veți afla parcurgând, cu inima, interviul pe care l-a acordat în exclusivitate Revistei IR din Torino.
REVISTA IR: “Semnele cusute pe o cămașă tradițională reprezintă un alfabet care vorbește despre noi: ce-am crezut, ce-am iubit; ce am fost și ce-am putea fi”. Cum a început povestea?
Ioana Corduneanu:Povestea „Semnelor Cusute” are mai multe capitole și primele s-au scris cu mult înainte ca oamenii să știe scrie, așa că nu avem mărturii exacte despre ele. De fapt, semnele în sine au apărut ca o formă de scris, o formă de comunicare vizuală – mai corect spus. Folosind fire colorate, femeile au inclus în țesătură sau au adăugat ulterior, prin tehnici de brodat, informații codificate și talismane protectoare, sub diferite forme. Pe măsură ce timpul a trecut și au apărut alte medii și metode de stocare și transmitere a informațiilor, oamenii au uitat sensul acestor simboluri și ochii necunoscătorilor le-au văzut ca fiind simple ornamente, folosite doar pentru înfrumusețarea hainelor. Din această cauza apar și situațiile nefericite în care cusătorese entuziasmate de azi confundă libertatea de creație cu regulile nescrise de compoziție pentru broderia cămășilor, din această cauză apar și abateri grave.
Revista IR: Pentru realizarea „semnelor cusute”, știu că, în prealabil, vă documentați temeinic și cercetați în arhive, astfel încât să reproduceți, într-un mod cât mai autentic, motivele tradiționale românești. Îmi puteți spune în ce constă documentarea aceasta și care sunt sursele din care vă inspirați?
Ioana Corduneanu: Caut să reproduc întocmai (fără interpretări personale) modele vechi și foarte vechi, mai vechi de 100 de ani, îmi iau ca reper modele cu vechime estimată de 150 de ani cel puțin. Le respect așa cum sunt, așa cum au fost imaginate sau moștenite de femeile de atunci, unele dintre ele născute pe la 1821, înainte să apară marile schimbări în societate. Schimbările în societate aduc și bine, dar presupun și pierderi. Odată cu industrializarea, odată cu reformele, cu emanciparea, cu nașterea curentelor naționaliste, a început să apună vechea viziune asupra lumii, o lume fantastică, imaginată cu un rost al ei.
Muzeele sunt repere solide, nu doar pentru ceea ce expun, dar mai ales pentru ceea ce păstrează în depozite. Sunt câteva Albume cu modele, tipărite la începutul secolului XX. Îmi iau însă repere și de la portul vecinilor cu care am avut schimburi, comerț și de la portul minorităților etnice. Ca să pot înțelege mai bine ce elemente au fost împrumutate, cum au fost ‘”raduse” pe românește pe straiele noastre și de ce.
REVISTA IR: Care ar fi definiția iei, din punctul dumneavoastră de vedere?
Ioana Corduneanu: „Ie” este un termen folosit adesea, azi, când, avem nevoie de un cuvânt care să facă rapid diferența între cămășile tradiționale, realizate manual, unicat și cămășile produse industrial, produse de serie, pe mărimi și cu modele standard. În scrierile vechi, cuvântul „ie” apare rar ; se folosește termenul „cămașă” pentru a descrie diferitele tipuri de cămăși tradiționale, căci ele nu au toate același croi și aceeași compoziție a broderiei. „Spătoi”, „Cămeșoi”, „Ciupag”, „Chimesa” sunt alte câteva feluri de a descrie vechile cămăși, în anumite regiuni, alături de celebra „cămașă cu altiță”.
Oamenii de azi, care nu cunosc prea multe despre cămăși, croiuri și regiuni etnografice, aleg să spună „ie” pentru a se înțelege, rapid, între ei, denumind astfel orice cămașă tradițională sau bluză artizanală sau bluză de inspirație tradițională.
Am folosit cuvântul „ie” și eu, când am vorbit unui public needucat în domeniu, adică fără un interes în detalii. În comunitatea noastră folosim termenul „cămașă”, așa cum este normal.
REVISTA IR: Vorbiţi-ne puţin despre ornamentele și simbolurile de pe cămașa noastră tradițională, ce reprezintă motivele geometrice și ce semnifică culorile de pe bluza noastră tradițională?
Ioana Corduneanu: În mare, după felul în care sunt realizate, ornamentele se pot împărți în trei mari categorii, iar formele și semnificațiile lor sunt, până într-un punct, legate de asta.
Semnele cusute înrudite cu cele țesute: sunt formele cele mai vechi, sunt strict geometrice și strâns legate de structura pânzei, pe care o urmează întocmai: firele pe care le brodăm sunt paralele cu cele ale țesăturii. Recunoaștem: romburi simple și complexe, romburi concentrice și romburi cu gradații pe lături, romburi cu miez de 4 semințe, romburi cu „ochi”. În general, romburile redau idei legate de fertilitate, de pământ și de soare și au fost intens folosite de populațiile de agricultori. Recunoaștem apoi ușor o serie de cârlige, spirale stilizate, duble, oglindite simplu sau după 2 axe de simetrie (ca un S) și ele redau idei legate de energie nesfârșită, rotire, regenerare. Când sunt poziționate alăturate, în poziție opusă și colorate diferit, aceste cârlige – spirale stilizate vorbesc despre ideea de echilibru, ca un fel de yin – yang al nostru, concepte opuse dar care pot există doar împreună; se mai numesc și sfădite. Aceste semne se obțin strict matematic și plecând de la simplu la complex putem obține izvoade hipnotizante. Sunt cele mai fascinante semne, impresionează și prin rigoare și prin bogăție și le putem asocia cu principiile de bază ale vieții pe planeta noastră, în lumea noastră.
Semnele cusute ce ilustrează plante și animale stilizate, forme ce se realizează cu puncte de broderie din liniuțe oblice, diagonale de ață ce se agață de structura pânzei. Prin ele femeile au redat însușirile plantelor, gazelor și păsărilor pe care le-au admirat, căci nu au căutat să le reprezinte imaginea fidelă, fotografică. Au ales să poarte pe cămăși plante puternice, de leac, plante care miros frumos, care cresc repede, plante din ritualuri magice. Au ales insecte harnice, organizate și productive, în general, au intuit importanța acestor viețuitoare mici și discrete în echilibrul vieții pe planetă. Albine, furnici, buburuze, cărăbuși și gâzuțe fără nume apar pe foarte multe dintre cămășile vechi. Apar și păsări dar apar și stele, căci ele populează cerurile și marchează trecerea timpului. Prin mișcarea lor pe cer, în cazul astrelor, prin venirea și plecarea păsărilor călătoare, prin cântec, prin timpul și locul în care își fac cuibul, ele au oferit oamenilor informații importante pentru organizarea muncilor agricole. Iar o recoltă bogată asigura o iarnă mai liniștită.
Semnele cusute liber, cu broderie liberă, cu forme ce nu țin cont de structura pânzei, forme ce erau întâi „scrise” / trasate cu creionul, pe baza unui șablon. Aceste semne apar și pe unele dintre cămășile noastre, în anumite regiuni, mai recent și mai rar, fiind împrumuturi după textilele Europei Centrale – de Vest. Broderia liberă a ajuns la noi din Slovacia și Polonia și Ungaria, mai exact și nu definește stilul nostru propriu. Pentru românce, pânză și structura ei erau importante pentru ideea de ordine, ritm și organizare. Pentru că nu doar modelele, ci și poziționarea lor pe pânză era strâns legată de pânză, de lățimea pânzei țesute în casă, de liniile și tăieturile de croi. Cămășile vechi nu purtau semne cusute fără rost și fără discernământ.
REVISTA IR: Designeri renumiți aplează, deseori, la modele inspirate de portul românesc. Multe vedete de la Hollywood poartă haine cu motive tradiționale românești. Cu toate acestea, foarte puțini recunosc faptul că acestea sunt de inspirație românească….
Ioana Corduneanu: Ne-am obișnuit deja că moda are un fel aparte de a selecta anumite elemente din trecut, pentru a le aduce în atenție după circa 20 de ani, ușor modificate, adaptate pentru altă generație. Moda revine. Portul românesc nu este apreciat în mod special, foarte multă lume nici nu îl recunoaște ca fiind de inspirație românească, însă, cămașă noastră reușește să inspire mai multe generații, nu își pierde valabilitatea. La fel sunt însă exemple și printre textilele tradiționale ale altori țări. O anume mândrie națională ne face să vedem doar replicile realizate după ii, ignoranța însă nu ne ajută să vedem replicile pe care designerii la fac și după alte piese vesimentare. Adevărul este că atunci când designerii sunt în impas sau când vor să comunice anumite valori, apelează la textilele tradiționale, cu care nu greșesc niciodată. Ele rămân cele mai atrăgătoare! În momentul de față, interesul pentru modă sustenabilă, pentru slow-fashion, pentru textile lucrate manual (nu neapărat etic) aduce și cămășile noastre în atenția creatorilor și producătorilor din industria textilă. Faptul că anumite cămăși ale noastre au replici realizate la mașină, în țări precum India și China, și ele sunt purtate de vedete sau de persoane obișnuite nu ne aduce nici un fel de avantaj. Banii rămân la acești producători și România nu este nicăieri menționată pe etichete sau în descrierea produselor. Replica unei piese tradiționale, simplificată și produsă în serie, are un preț, dar doar atât. Valoare nu prea are. Este un „împrumut” pentru care nimeni n-a cerut voie, este consumerism și nu are sens. O ie cusută la mașină, în serie, are fix valoarea unei copii făcute după fotografia Mona-Lisei.
REVISTA IR: În urmă cu 6 ani spuneați că ați participat chiar la un spectacol organizat de Grupul Vatra din Torino. Cum ați aflat de acest spectacol și cu ce impresii ați rămas în urmă vizitei efectuate în Torino?
Ioana Corduneanu: În 2016 am venit la Torino, fiind invitată de Andrei Ioniță, care a ținut un mic concert acolo, pe data de 2 iunie. Am rămas cu impresia că muzica, dansul și bucatele tradiționale sunt foarte apreciate și strâns legate de exprimarea identității și de trăirea dorurilor de țară. Participanții au fost fericiți să se adune într-o horă și să se simtă bine între ai lor. Atunci, pe moment, păreau fericiți, însă am avut impresia că în cele mai multe zile, viața lor nu era tocmai roz…
REVISTA IR: Un mesaj pentru românii din Italia.
Ioana Corduneanu: Italia este una dintre țările cu tradiție și standarde extrem de înalte în tot ceea ce ține de artă, artizanat, arte vizuale. Italienii știu să își clădească un stil propriu și sunt conștienți de valorile lor. Sunt fideli artizanilor lor, brandurilor lor și își protejează patrimoniul. Sunt obișnuiți cu haine de calitate, au văzut broderii manuale de înaltă clasă la marile case de modă. Lor nu le-au lipsit stofele fine, pânzeturile de calitate, mătasea și bunul gust. Dacă românii din Italia își vor propune să impresioneze cu tradițiile românești, ar fi înțelept să se asigure că aleg variantele care nu fac rabat de la calitate.
Indiferent unde sunt, ar fi frumos ca românii să-și păstreze limba și obiceiurile, poveștile, rețetele, Mărțișorul, colindele, straiele, să le practice și să le facă ei, cu mâinile lor, ca să transmită nu doar obiecte, ci știința de a le face, așa cum a fost dat. Asta înseamnă transmiterea patrimoniului imaterial, pe care instituțiile nu au cum să-l protejeze, asta înseamnă identitatea noastră, una dintre cele mai excentrice flori din buchetul Europei. (Ioana Corduneanu, Semne Cusute)
Pentru mai multe despre Semne cusute, CLICK AICI: SEMNE CUSUTE
