Inaugurarea plăcuței memoriale dedicate omului de cultură și diplomatului Vasile Alecsandri, la Torino, la inițiativa Consulatului General al României la Torino, va rămâne, fără doar sau poate, un reper în istoria românilor din Regiunea Piemont.
Dar în mreaja acestor evenimente, un altul – ce-i drept, mai puțin vizibil unui martor ocular, dar la fel de important ca încărcătură istorică, avea să fie descoperit de jurnaliștii români prezenți, ieri, la eveniment.
O cravată. Adică, exact o bucată îngustă, de stofă, cu dungi late bleumarin și gri, avea să completeze seria manifestărilor culturale ce au avut loc în orașul piemontez, cu scopul omagierii personalității poetului și diplomatului Vasile Alecsandri.
Accesoriul vestimentar era agățat la gâtul unui domn cu barbă albă, ce fuma dintr-o pipă, nimeni altul decât scriitorul Francesco Altieri, traducător al unor importante romane din limba română în italiană și martor al multor evenimente din istoria comunității românilor din Torino.
La un moment dat, câteva cuvinte rostite în şoaptă, în mod neaşteptat, au întrerupt tonul solemn al momentului.
„Vrei o știre interesantă?” a întrebat Altieri aplecat la urechea reporterului revistei IR.
Ușor de intuit răspunsul jurnalistului, scriitorul italian, numaidecât, a dat timpul înapoi cu aproape jumătate de secol.
„Vezi cravata aceasta? Am primit-o cadou chiar de la profesorul meu, autorul cererii care se împlinește astăzi, profesorul Ovidiu Drîmba, fost profesor al catedrei de limba română din cadrul Universității din Torino și președinte al asociației «“Vasile Alecsandri»”, cel datorită demersurilor căruia o stradă din Torino a primit numele poetului celebrat astăzi și tot datorită lui există, în Torino, Corso Romania. Am doar trei cravate în total, iar pe aceasta o port la toate manifestările românești la care particip. Este exact din anii ‘70, când, în Torino, a fost inaugurată strada Vasile Alecsandri. Era vremea în care cunoșteam toți românii din Torino, pentru că erau doar 8, în total”, a povestit Francesco Altieri.
Astăzi, în Torino sunt circa șaizeci de mii de români. În orașul lor de adopție, mulți conaționali calcă neștiutori pe strada Vasile Alecsandri încă din anul 1977, atunci când aceasta a fost inaugurată, în urma demersurilor întreprinse de profesorul Ovidiu Drîmba, cel de la care însuși Francesco Altieri avea să învețe limba română.
Interesant este și faptul că același Francesco Altieri a fost martor, nu doar la inaugurarea plăcuței comemorative de pe strada centrală a orașului Torino – Via Po -, ci inclusiv în anul 1977, atunci când o stradă din Torino a primit numele poetului român.
Strada Vasile Alecsandri există în Torino din data 1 februarie 1977. Despre momentul acela, scriitorul italian își amintește, totuși, ceva, anume faptul că…era o zi cu vreme urâtă…
„Era o zi închisă, ploioasă. Am fost acolo, dar, din păcate, vă voi dezamăgi: nu am nicio amintire clară a acelei zile, ci doar una neclară. Mult mai clară și mai importantă este amintirea celui căruia îi datorăm toate acestea, profesorul Ovidiu Drîmba”, sunt cuvintele emoționante ale scriitorului și traducătorului Francesco Altieri, un italian îndrăgostit iremediabil de limba română.
Ieri, 26 octombrie 2022, la inițiativa Consulatului General al României la Torino, după 45 de ani s-a împlinit o altă cerere ce are legătură cu vremurile în care, aflat în vizite de lucru, în calitate de diplomat, Vasile Alecsandri a înnoptat la Torino: anume, dezvelirea, respectiv inaugurarea plăcii comemorative dedicate poetului Vasile Alecsandri, pe clădirea în care, odinioară, se afla hotelul în care acesta a fost găzduit – un moment istoric important ce se datorează demersurilor întreprinse de Consulatul General al României la Torino.
Ziua de 26 octombrie 2022 rămâne o zi reper în istoria noastră. În această zi vremea a fost frumoasă, cu maxime de până la 13 grade Celsius. În Torino, Soarele a fost blând, atât cât a putut el pentru o zi de toamnă înaintată…
Atmosfera din alte vremuri a fost completată nu doar de pipa și cravata scriitorului Francesco Altieri; sau de dovezile din arhivele istorice, ci și de reprezentanți ai grupului Historia Subalpina, sosiți la eveniment în haine de epocă și ridicând la cote maxime emoția celor prezenți, după cum reiese și din cadrele fotografice imortalizate în această zi și prinse în galeria fotografică ce însoțește aceste rânduri…
MAI MULTE DESPRE POVESTEA STRĂZII „VASILE ALECSANDRI” DIN TORINO PUTEȚI CITI AICI: Quel giorno in quale Torino dedicava una via a Vasile Alecsandri – Revista Inspirație Românească









