fbpx
joi, aprilie 11, 2024

Oul încondeiat, simbol al tuturor începuturilor, în tradiția românească

Trebuie citit

La poveşti cu tâlc şi despre tradiţional românesc, cu Elena Torac, meșter popular din Bucovina

Corespondenţii Revistei Inspirație Românească au întâlnit-o pe Elena Torac la BIT Milano, Târgul de Turism, ediţia din februarie 2023. Astăzi, în pragul sărbătorilor pascale, scoatem din arhivă povestea Elenei Torac, depănată la Milano în vreme ce…încondeia nişte ouă.

Obicei pascal și tradiție ancestrală la noi, vopsirea ouălor, simbol al regenerării, al vieții perpetue, continuă să fascineze și să fie punct de referință ale celei mai importante sărbători religioase la noi: Paștele. Totodată, acest obicei continuă să dea o puternică autenticitate sărbătorii în sine, în pofida faptului că este o tradiție care precede însuşi creștinismul.

“Copil fiind, am secvențe în memorie când bunica din partea mamei mi-a dat în loc de jucării, un ou. L-am încondeiat și n-a ieșit perfect, dar de la acel ou eu am început să închistrez. Atunci am descoprit că-mi place. La noi în familie, de când mă știu, încondeiaza ouă toată lumea: bunica (mama mamei), mama, eu și copiii mei. Ouăle încondeiate au o profundă semnificație legată de răstignirea Domnului nostru Iisus şi multe legende se leagă de ele”, ne-a spus Elena Torac.

Apoi, amintirile Elenei au încep a coborî fluid într-o poveste plină de înțelepciune şi de milenară orânduire carpatică.

Îmi amintesc că bunica, atunci când începea să încondeieze ouă, făcea semnul crucii. Și eu o-ntrebam:

„De ce?”

Iar ea-mi răspundea:

„Fără cruce, nici până la prag să nu te pornești!”

-„Bunica, până la prag sunt doi metri! Ce poate să mi se-ntâmple?”

-„Uite, poți să te împiedici, să-ți rupi o mână sau altceva! Poate să ți se-ntâmple orice!”

Mi-am dat seama mai târziu c-așa este. Dar, copil fiind, puneam o sumedenie de întrebări sâcâitoare. Bunica-mi dădea și povețe, sfaturi la care nu mai întrebam de două ori, din respect pentru dumneaei, pentru mama, pentru biserică, pentru tot ce ne înconjura. Era lege tot ce spunea ea!

Mă gândesc deseori că bunicile noastre – și femeile bătrâne din sat – erau adevărate lăzi de zestre, tezaur. În afară de faptul că am preluat de la ele meșteșugul încondeierii ouălor, sau al țesutului, sau al cusutului cămășilor (spre exemplu bunica mea făcea și opinci), ele de fapt ne-nvăţau cum să ținem sărbătorile, cum să ne comportăm, chiar și după ce ne căsătoream, cu bărbatul, cu copiii; cum să avem rânduială, rânduiala de zi, rânduiala de săptămână, cea de sărbători… Vedeți, dacă omul are rânduială, are timp pentru toate”, ne-a mai spus Elena Torac.

Din punct de vedere etnologic, oul are o simbolistica impresionantă, pornind de la începuturile vieții pe pământ, al pământului și al universului chiar. Oul este un element cheie în cultura întregii omeniri, simbol de regenerare, dătător de viață, de energie, de speranță. Perfect elipsoidal, cu gălbenușul a cărui culoare amintește soarele, Oul este element primordial în numeroase tradiții, legende, credințe chiar, iar creștinismul, mai ales, le-a preluat și le-a adaptat. Iată de ce picăturile de sânge de pe crucea pe care a fost răstignit Iisus devin ouă roșii… Și în tradiția populară românească, de pe ouă, nu lipsesc motivele cu trimitere la religie.

“În Bucovina, ouăle începeau a se alege pentru încondeiat în miercurea dreaptă, miercurea din mijlocul postului mare (de Păresimi). Atunci se alegeau ouăle mari, netede, cu o formă frumoasă și se păstrau pentru încondeiat, iar încondeiatul începea în Joia Mare, în timp ce celelalte ouă erau lăsate pentru consum. Bunica-ncepea să-ncondeieze puțin mai devreme, fiind singura din satul Brodina de Sus care făcea acest lucru; începea mai devreme pentru că o prindea aproape Învierea și ea încă mai avea de-ncondeiat. Ca ornamente, prima dată făcea Crucea Paștelui sau Crucea Sfântului Andrei, pe ouă. Nu lipsea ştergarul pictat pe ou, ștergarul țesut și brodat nelipsit din viața cotidiană a omului, de la naștere până la moarte, la nuntă și la toate  evenimentele importante din viaţa sa. Își mai găseau locul și prezentarea pe ouă numeroase elemente inspirate din natură, din gospodărie, motivul greblei, al furcii, fierul plugului, coarnele berbecului, „carligul ciobanului”, „calea rătăcită”, mai ales- iată, un element străvechi, prezent și pe ceramică de Cucuteni şi chiar pe ceramica din Asia”, a completat, cu nostalgie, Elena Torac.

Iar, azi, în Joia Mare, redăm şi noi această frumoasă poveste aşa cum ni s-a spus; o poveste în care ne regăsim mulţi…

„Bunica spunea <<Să păstrezi tot ce te-am învățat. Și dacă nu vine nimeni la tine, tu ia traista cu ouă și du-te tu la ei>>… Bunica s-a stins, dar ducând mai departe tradiția devenită meșteșug, învățăturile ei mai ales, eu îi simt prezența, bucuria… Noi trebuie să povestim despre noi! Să păstrăm, dar și să promovăm, lăsând urmașilor noștri moștenire ce-am primit de la înaintași!”, a subliniat Elena, la Milano.

Oul, un important element cu puternice implicații ceremoniale în gospodăria românilor, simbol al bunăstării, al prosperității

De la Elena Torac am aflat şi despre tradiţia ţinută în Luni de Paște, când se umbla cu „Udatul”. Potrivit acestui obicei, bărbații mergeau la fetele din sat și le stropeau cu aghiazmă, iar în schimb primeau un ou încondeiat. Aşa se explică şi cum femeile din Bucovina au început a se-ntrece în a încondeia mai multe elemente pe un singur ou, anume pentru a-şi demonstra şi măiestria, talentul.

Simbolistica și tehnica încondeierii ouălor

Cât despre tehnica încondeierii ouălor, Elena Torac ne-a povestit că se foloseşte o mică bucată de lemn cu un vârf metalic în capăt – numit chişiţă, iar ca tehnică de matriţare există diferite tehnologii, cele mai întâlnite fiind tehnicile băilor succesive de culoare şi cea cu ceara în relief. Dar cea mai veche, tehnica denumită BATIC, este cea a băilor succesive de culoare.

„Eu am devenit receptivă la nou, dar am păstrat canoanele tradiționale, motivele, simbolurile, iată de ce creez și ouă perforate, folosind freze miniaturale, fac aceleași perforații de pe cămășile tradiționale…”, ne-a mai spus Elena Torac, în vreme ce încondeia un ou.

Câte doruri, câte simboluri, câte bucurii și câte lacrimi poate purta un obiect tradițional…

Este cât se poate de limpede, un meșteșugar zidește o parte din el în fiecare lucru ce-i iese din mână!

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate-spot_img

Știri recente