Din dorința de a păstra și a transmite frumusețea și bogăția noastră întregii lumi, redăm, prin intermediul rândurilor ce urmează, un interviu acordat în EXCLUSIVITATE redacției IR de Dorina ONICĂ, doctor în istorie și cercetător științific coordonator, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău, Republica Moldova.
Reporter IR: Vrem să cunoaștem detaliile menite să ne apropie de ceea ce strămoșii ne-au lăsat moștenire prin însemnele portului tradițional. Vorbiţi-ne puţin despre ornamentele și simbolurile de pe Ie. Ce reprezintă motivele geometrice și ce semnifică culorile de pe bluza noastră tradițională?
Dorina ONICĂ: În ultimii ani, ia întâlnită și sub numele de cămașă încrețită la gât, cămașă cu altiță, cămașa carpatică a devenit cea mai promovată piesă de port, ca însemn al identității românești. Acest tip de cămașă se individualizează printr-o compoziție ornamentală expresivă așezată pe trei registre: altiță, încreț și râuri. Fiecare ie reprezintă un unicat, este o marcă de identitate zonală, reflectă vârsta, starea civilă, socială și materială a purtătoarei, are funcție simbolică și rituală, fiind purtată la ocazii speciale din viață. Înainte ia purtată în zile de sărbătoare aveau un decor mai bogat, pe când cele purtate zi de zi mai simplu.
Altița, ce ar reprezenta cerul este banda de formă dreptughiulară așezată în partea superioară a mânecii, pe umăr. Motivele de pe altiță sunt brodate doar pe acest segment al cămășii, ne mai repetându-se în altă parte. Decorul altiței este cel mai complex și respectă reguli bine stabilite, întrucât motivele care alternează arăta statutul social al femeii. De asemenea, motivele aveau funcție magică, apotropaică, estetică, simbolică. Vom întâlni o compoziție dintre motive geometrice, vegetale stilizate, zoomorfe (păsări), motivele aștrilor brodate în tehnica punct bătrânesc, șănătău cu noduri, cruciulițe, la fir, feston, în găurele, cheițe, lănțișor.
Mai jos de altiță urmează încrețul, o bandă îngustă de regulă de culoare deschisă (în diferite nuanțe de galben, bej, portocaliu). Acesta unește ansamblul de sus cu cel de jos, unde sunt dispuse râurile. Încrețul este brodat cu triunghiuri și motive romboidale, ce ar simboliza pământul, Zeița-mamă.
Râurile sunt dispuse în mod vertical sau costișat, astfel completând armonios partea de jos a mânecii. Râurile sunt alcătuite din motive geometrice, cosmomorfe, vegetale. De asemenea, râuri sunt prezente pe pieptul și pe spatele cămășii. Compoziția cromatică a iilor autentice era una simplă și sobră, însă combinația, nuanțele, eleganța expunerii confereau cămășii o valoare estetică deosebită. Erau utilizate diferite nuanțe de culori. Însă, deseori pe o ie se utiliza o combinație dintre două-trei culori, uneori se broda doar într-o culoare. Astfel albul pânzei cu expunerea delicată și cu măsură a culorilor în motivele brodate, amplificau expresivitatea compoziției.
Reporter IR: Ce ne puteți spune despre originea și utilitatea opincilor?
Dorina ONICĂ: Conform literaturii de specialitate opincile au origine iliro-traco-dacice și au fost purtate de purtătorii mai multe popoare europene. Opincile au fost purtate zi de zi de către bărbați și femei în toate zonele etnografice românești. Erau confecționate din piele de vițel sau de porc. Acestea erau foarte comode atunci când se muncea la câmp, la semănat, seceratul grânelor, la cositul fânului. Erau confecționate după modele vechi, variind de la opincile simple până la cele cu gurgui. În toate zonele s-a purtat atât opinca, cât și cizemele. Diferența constă în faptul că opinca era o încălțăminte cotidiană, pe când cizmele, ciubotele erau purtate în zile de sărbătoare, când se participa la anumite sărbători comunitare. De asemenea, cei avuți purtau mai mult cizmele, deosebindu-se de cele ale țăranilor prin calitate, decor și modele.
Reporter IR: De ce este important ca un artist de muzică populară sau un dansator să poarte costum popular?
Dorina ONICĂ: Prin faptul că un artist de muzică populară își prezintă creația în fața publicului, odată cu prezența sa scenică îmbrăcând costumul popular specific zonei de care aparține, își îmbogățește și întregește personalitatea și originalitatea ca artist. Colaborând cu meșterii populari, respectând stilul și normele de ornamentare, artiștii devin prin costumul ce-l poartă adevărați ambasadori ai culturii și artei populare. Este bine, ca un artist alături de preferințele estetice personale, care determină crearea costumului său scenic, să țină cont de trăsăturile morfologice, decorative și cromatice specifice zonei etnografice pe care o reprezintă. Anume acest fapt, contribuie la originalitatea prezenței sale scenice, dar și la calitatea ei. Un dansator îmbrăcând costumul popular îi oferă acestuia dinamică, îi pune în valoare liniile croiului, reconstruiește, chiar dacă scenic, imaginea horelor de odinioară.
Reporter IR: Care este diferența între un costum autentic și unul stilizat? Este mai puțin valoros cel stilizat?
Dorina ONICĂ: Un costum autentic reflectă trăsăturile morfologice locale. În procesul confecționării lui nu sunt permise elemente străine zonei etnografice din care face parte acesta. Se respectă o compoziție cromatică echilibrată, fără excese de culori. Însă costumul stilizat suferă unele intervenții, este confecționat deseori din materiale sintetice și din pânză de diferite culori. Culorile sunt mai aprinse, iar compoziția ornamentală diferă mult de tiparul costumului autentic, fiind prezente motive geometrice simple și florale naturaliste. La cămașa stilizată mânecile sunt de diferite lungimi, pe când o cămașă autentică are mereu mânicile lungi. Sigur, din punctul de vedere al originalității, al rigorilor estetice tradiționale, un costum stilizat este mai puțin valoros. Însă, este important să apreciem dorința unei persoane de a îmbrăca un costum pe de-a-ntregul, sau doar o cămașă, cu influențe populare. Căci, poate doar în așa mod are posibilitatea de a-și exprima sentimentul identității și apartenența la comunitatea românească.
