de Aida Popa
Mi-e dor de tine, sora mea,
Și vin spre tine cu candoare…
Hai, prinde-te de mâna mea,
Ca să te port în altă zare,
Unde-i speranța, cer senin
Și pacea e cu ea acasă;
Iubirea, dar din dar divin
Și liniștea,împodobită casă…
Alai ceresc te înconjoară
Și bucurie risipește;
Ia-mi mâna – ca în joacă- iară
Și să trăim visul, poveste…
A fost odată….a trecut…
Acum zburăm îmbrățișat …
Iubirea care a durut
Trăiește-n suflet lăcrimat.
….Când toate sunt deșertăciuni
Și viața este darul sfânt,
Te bucură că vezi minuni
Și nu mai plânge la mormânt…
Din lacrimi fă-ți margaritare…
Și din durere, doină lină… ,
Păstrează-le sfințite, rare,
Și viața toată ți-o alină…
Iubirea ce iubire poartă
Nu are a se termina…
De este vie sau e moartă,
Este iubire spre-a învia ….
Mi-e dor de tine, sora mea,
Și vin spre tine cu candoare….
Hai, prinde-te de mâna mea,
Ca să te port spre zări cu Soare.
