fbpx
10.3 C
Province of Turin
joi, mai 23, 2024
INSPIRAȚIE ROMÂNEASCĂ

Roma | Închiderea expoziției arheologice „Dacia. Ultima frontieră a Romanității” şi aniversarea a 2.777 de ani a Cetății Eterne

Trebuie citit

În atmosfera plină de încărcătură istorică a Termelor lui Dioclețian de la Roma, dublată de aniversarea a 2.777 de ani a Cetății Eterne, a avut loc închiderea prestigioasei expoziții arheologice „Dacia. Ultima frontieră a Romanității”, marcată printr-o prezentare de modă semnată de designerul vestimentar de origine română Daniela Otea.

Proiectul artistei Daniela Otea „DACICA – Il tempo che si rinnova”, un dialog între trecut și prezent, un omagiu adus feminității prin împletirea cu măiestrie a simbolurilor milenare cu designul vestimentar contemporan, alături de spectacolul de dans artistic pus în scenă de Nimfele Dace și de reconstituirea luptelor daco-romane de către Gruppo Storico Romano, au transportat numerosul public prezent într-o altă dimensiune temporală, punând totodată în valoare puternicele legături istorice și culturale dintre România și Italia.

Ambasadorul român Gabriela Dancău a evocat succesul expoziției arheologice „Dacia. Ultima frontieră a Romanității” curatoriată de Ernest Oberländer-Târnoveanu, managerul Muzeului Național de Istorie a României, și Stéphane Verger, directorul Muzeului Național Roman.

„Succesul înregistrat de expoziție la Roma, laudele primite din partea criticilor de artă, numeroșii vizitatori italieni, români și străini– peste 55.000 – ne onorează și ne emoționează în mod egal. Suntem, totodată, mândri că am reușit să punem România și artiștii români pe harta celor mai importante evenimente culturale de la Roma în ultimele luni de zile”, a adăugat ambasadorul român.

În marja expoziției arheologice, Ambasada României, alături de partenerii instituționali din Italia și România, a organizat un parcurs cultural care a inclus următoarele proiecte artistice: instalația de artă contemporană „Columna mutãtio – LA SPIRALE” a artistei Luminița Țăranu expusă la Termele lui Dioclețian, expoziția „Camilian Demetrescu – DACICA” care a reunit opere ale maestrului reprezentând zeități venerate de daci, „Masca lui Zamolxis”, operă a aceluiași artist Demetrescu expusă la Galeria Națională de Artă Modernă și expoziția „Columna lui Traian. Povestea unui simbol” prezentată la Colosseum.

Finisajul expoziției a avut loc în prezența președintelui Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, deputatul Federico Mollicone, a prof. Stéphane Verger, directorul Muzeului Național Roman și a consilierei în domeniul culturii Giulia Silvia Ghia din cadrul Municipiului I al Primăriei Roma. De asemenea, au fost prezente peste două sute de persoane aparținând mediului politico-diplomatic, academic și cultural de la Roma, presa de limbă română și italiană, precum și membri ai comunității de români din zonă.

Evenimentul a fost organizat de Civita Mostre e Musei, sub patronajul Ambasadei României în Italia și al Președinției Comisiei pentru cultură din Camera Deputaților, în colaborare cu Muzeul Național Roman, după un concept artistic realizat de arhitectul Cornelia Bujin.

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate-spot_img

Știri recente