fbpx
10.3 C
Province of Turin
joi, mai 23, 2024
INSPIRAȚIE ROMÂNEASCĂ

România la cea de-a XXXV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte de la Torino

Trebuie citit

Ana Blandiana, Smaranda Vultur, Bruno Mazzoni și Iulian Ciocan, printre protagoniștii programului românesc

Un program cu peste 20 de evenimente și un stand național cu o ofertă editorială consistentă, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania din Roma, vor constitui participarea României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, desfășurată în perioada 18–22 mai 2023. Ajuns la cea de-a XXXV-a ediție, Salone Internazionale del Libro di Torino e cel mai important târg de carte din Italia şi unul dintre cele mai relevante la nivel european.

Protagoniștii evenimentelor din cadrul programului românesc sunt personalități din România și din Italia reprezentative pentru profilul manifestării – scriitori, traducători, editori, filologi, critici literari, istorici, filosofi, jurnalişti, reprezentanţi ai unor edituri italiene: Ciprian Apetrei, Mauro Barindi, Ana Blandiana, Salvo Bonfirraro, Alina Catrinoiu, Dan Octavian Cepraga, Horia Corneliu Cicortaş, Iulian Ciocan, Elisa Copetti, Iulia Cosma, Federica Cugno, Emilia David, Gioacchino De Chirico, Elena Di Lernia, Marco Dotti, Dario Fertilio, Olga Irimciuc, Cristian Luca, Bruno Mazzoni, Giuseppe Motta, Livio Muci, Anita Paolicchi, Violeta Popescu, Ingrid Beatrice Coman Prodan, Maria Emanuela Raffi, Lorenzo Renzi, Armando Santarelli, Vanni Santoni, Marco Sbrozi, Roberto Scagno, Andreea Simionel, Simona Sora, Natale Spineto, Silvia Storti, Francesco Testa, Sara Turetta, Irina Ţurcanu, Alina Monica Ţurlea, Stelian Ţurlea, Alessandro Vagnini, Smaranda Vultur.

Tema ediţiei din acest an a Salonului este „Attraverso lo specchio“ – „Prin oglindă“. Sub deviza „Letteratura allo specchio“ – „Literatura în oglindă“, standul României va promova atât literatura română contemporană, cât şi lucrări ale autorilor români din domeniile filosofiei, istoriei, criticii literare etc., apărute în limba italiană în ultimii doi ani. Volumele traduse şi publicate prin „Translation and Publication Support Programme“ al Institutului Cultural Român sau din iniţiativa directă a unor edituri italiene vor fi aduse în atenţia publicului prin prezentări de carte, comentarii şi discuţii cu cititorii la care vor participa atât autorii, cât şi editorii, traducătorii şi o serie de invitaţi reputaţi.

Situat în Pavilionul 1 al complexului expoziţional Lingotto Fiere (A10/B09), standul României va cuprinde un spațiu destinat vânzării de carte, organizat cu sprijinul Librăriei Libris din Brașov și al Atlassib, dar și un mic salon dedicat prezentărilor literare românești incluse în programul oficial al participării României la Salonul Internațional de Carte de la Torino. Standul are o suprafață de 40 metri pătrați și este realizat în parteneriat cu organizatorii Salonului, după un concept inspirat de tema ediției din acest an. Evenimentele programate la standul României sunt menite să contribuie la promovarea culturii române, cu precădere a literaturii române contemporane traduse şi publicate în limba italiană. Sunt vizate, totodată, extinderea şi consolidarea relaţiilor bilaterale româno-italiene în domeniile literaturii, traducerilor şi politicilor editoriale, precum și menţinerea legăturii comunităţii româneşti cu valorile culturale ale ţării de origine.

Patru dintre manifestările dedicate culturii române vor fi găzduite în sălile Salonului: dezbaterea „Memorie și patrimoniu”, dedicată orașului Timișoara – Capitală Culturală Europeană, care o va avea ca protagonistă pe Smaranda Vultur (Sala Bianca, 19 mai, ora 19:15); evenimentul dedicat omagierii lui Mircea Eliade prin noi apariții editoriale (Sala Indaco, 18 mai, ora 12:45); întâlnirea cu scriitoarea Ana Blandiana la prezentarea traducerii italiene a volumului Fals tratat de manipulare (Sala Internazionale, 19 mai, ora 11:30), precum și prezentarea cărții despre migrație și adaptare Male a Est, debutul italian al tinerei scriitoare Andreea Simionel (Sala Avorio, 19 mai, ora 16:00).

Prezența României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino se înscrie în strategia Institutului Cultural Român privind susţinerea prezenţelor româneşti în context european şi internaţional relevant şi în programul reprezentanţelor sale de la Veneţia şi Roma de promovare a literaturii române în Italia.

Organizatori: Institutul Cultural Român prin Centrul Naţional al Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Accademia di Romania din Roma.

Parteneri: Salone Internazionale del Libro di Torino, Ministerul Culturii din România, Fondazione Circolo dei Lettori di Torino, Associazione Torino „La città del Libro“, Librăria Libris din Braşov, Libreria Internazionale Luxemburg din Torino, Atlassib.

Patronaje: Ambasada României în Republica Italiană, Consulatul General al României la Torino.

Parteneri media: Revista bilingva IR – Inspiraţie Românească din Torino, Radio Torino International, RTV Torino International, Radio România Cultural, Radio România Internaţional, TVR Internaţional, Revista Orizzonti Culturali Italo-Romeni.

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate-spot_img

Știri recente