Afară, soare, bucurie,
Natura toată ce învie…
Aruncă-n aer mult parfum,
Și flori se scutură în drum….
A înflorit timid și liliacul
Mult îți plăcea parfumul lui…
Rupeam crenguțe din copacul
Ce se-nălța în fața geamului.
În ușă, sprijinit mă-ntâmpinai,
Vedeai că liliac aduc în mână
Atunci, ce fericit erai! Râdeai.
Era așa frumos și bine, împreună.
Acum, că liliacul a-nflorit,
La geamul tău urcă grăbit;
Dar tu nu ești și bucuria nu-i…
Ce trist și sec este parfumul lui…
Mi-e dor de tine, tatăl meu,
De timpul care ne-a lipsit…
Te voi iubi mereu, mereu,
Și toți vor ști, că nu ne-au despărțit.
Tăticule, acum, că liliacul a-nflorit,
Cu lacrimi rup crenguțe ca să port,
Mormântului ce te-a înghițit–
Parfumul lui e viu,
nu este mort…
Și când s-o scutura de floare,
Și ziua ta a mai trecut un an…,
Să știi că vin din depărtare,
Cu liliac, o lumânare și lacrima ce-o am…
