Tata

Era cel mai mare
compozitor.
El știa să facă muzică legând firele de viță-de-vie pe portativul bolții din curtea noastră.
Era cel mai mare
poet.
El știa să bată
Cuvinte potrivite,
Cuvinte înțelepte, pe nicovala veche din curtea bunicului, până când săreau scântei,
în dulcele stil clasic,
în rime de foc.
Era cea mai mare
inimă de granit,
smulsă din cariera de pe Țuțuiat.
Maci roșii- mărțișoare,
Ne agăța în plete nouă,
fetele lui,
Iar eu acum, rup din ei câte o petală cu care-mi cârpesc dorul.
Azi se vor aprinde rugăciuni spre cer,
Iar cerul ,
își va scurge seninul albastru și verdele norilor în ochii lui.