Cea de-a 14-a ediție a “Terra Madre Salone del Gusto” va avea loc la Torino – zona Parco Dora, în perioada 22-26 septembrie 2022.
La eveniment vor participa peste 3000 de delegați din 130 de țări și peste 700 de expozanți, printre care și România. Zona Parco Dora Pentru se transformă – pentru prima dată – în scena tuturor celor care, peste tot în lume, se angajează să apere hrana “bună, curată și corectă” și să asigure accesul tuturor la ea.
“Bună” – în sensul că oamenii au dreptul să mănânce sănătos;
“Curat” – pentru că mâncarea nu trebuie să dăuneze mediului;
“Corect” – pentru că cei care produc alimente “bune și curate” trebuie să fie compensaţi echitabil pentru munca depusă.
Tema de anul aceasta este: REGENERARE
Dacă anii 2020 și 2021 au fost anii rezilienței, noua ediție Terra Madre Salone del Gusto va fi “ediția regenerării”, a unei reînnoiri radicale necesare pentru o adevărată tranziție agroecologică, care – potrivit Slow Food – poate și trebuie să înceapă cu hrana, prin îmbunătățirea practicilor agricole, a sistemelor de producție și distribuție, a dietelor și a obiceiurilor de consum, atât în orașe, cât și în mediul rural.
Degustări, mâncare bună și protecție a mediului înconjurător
Terra Madre Slow Food 2022 va reuni trei mii de delegați, zeci de mii de vizitatori și peste 500 de evenimente programate. Aproape toate evenimentele vor fi gratuite și cu acces liber, fără rezervare obligatorie.
România va fi reprezentată de Asociația Grupul de acțiune locală Dealurile Târnavelor, cu sediul în Saschiz, și va promova producători și meșteșugari din zona Transilvaniei.
De la cafea la vinuri, de la bere la mâncăruri tradiționale și street food. Numeroși invitați italieni și internaționali vor vorbi despre gastronomie, mâncare și despre semnificația economică, ecologică și socială a ceea ce mancam în fiecare zi.
Cinci zile de care trebuie să ne bucurăm conștienți de faptul că alegerile de cumpărare și de consum alimentar au un impact direct asupra sănătății omului, a planetei și a tuturor viețuitoarelor.
Unul dintre acestea este, așadar, conceptul fundamental al Terra Madre: acela de a combina plăcerea gustului cu nevoia urgentă de a schimba obiceiurile la masă, pentru a supraviețui.
Toate acestea în Parco Dora, un simbol al regenerării urbane din capitala Regiunii Piemont: Torino.
Cine este inventatorul Salonului Terra Madre?
Carlo Petrini este cel care ideat acest eveniment devenit internațional. Locuiește la doar câțiva kilometri de Torino, în Bra, localitate pe care nu a părăsit-o niciodată.
A pus bazele conceptului de a mânca “bun, curat și corect” în anul 1989, la acea vreme prin intermediul asociației Arcigola.
Ideile sale au dat naștere primei Universități de Științe Gastronomice și rețelei Terra Madre.
În 2004, revista „Time Magazine” i-a acordat titlul de „Erou european”, iar în ianuarie 2008 a apărut, ca unic italian, printre cei „50 de oameni care ar putea salva lumea” în lista întocmită de ziarul „The Guardian”.
În septembrie 2013, a primit premiul „Campionii Pământului” la categoria „Creativitate și spirit antreprenorial”, cea mai înaltă distincție de mediu a Națiunilor Unite.
CLICK AICI pentru alte informații despre “Terra Madre Salone del Gusto”