Ziua Armatei Române a fost celebrată la Roma printr-o recepție organizată de Biroul Atașatului Apărării din cadrul Ambasadei, eveniment care a reunit reprezentanți ai mediului diplomatic, ai forțelor armate italiene și atașați ai apărării acreditați la Roma.
În intervenția sa, ambasadorul Gabriela Dancău a evidențiat rolul și dedicarea militarilor români în apărarea păcii, libertății şi a valorilor comune, transmițând aprecierea pentru angajamentul necondiționat al acestora față de țară.
În contextul războiului din Ucraina și al evoluțiilor de la Marea Neagră, a subliniat contribuția României în sprijinirea țării vecine la nivel umanitar, politic, economic și militar, precum și angajamentul țării noastre pentru asigurarea stabilității și consolidarea securității regionale. De asemenea, a amintit colaborarea excelentă dintre România și Italia în materie de securitate și apărare, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul NATO.
Cu referire la situația din Orientul Mijlociu, ambasadorul român a condamnat ferm actele de violență și terorism îndreptate împotriva civililor, făcând apel la solidaritate în rândul statelor democratice.
Comandorul Cristian Petrovici, atașatul apărării din cadrul Ambasadei României în Italia, a explicat semnificația zilei de 25 octombrie pentru Forțele Armate Române, reiterând rolul României în arhitectura de securitate europeană și euroatlantică. A trecut în revistă principalele măsuri întreprinse de țara noastră pentru consolidarea securității flancului estic al Alianței. În încheiere, atașatul apărării a exprimat aprecierea pentru excelenta cooperare dintre forțele armate române și cele italiene.
