fbpx
7.8 C
Province of Turin
duminică, septembrie 24, 2023
INSPIRAȚIE ROMÂNEASCĂ

Ziua Mondială a Educației: semnificație și idei despre cum poți marca această zi 

Trebuie citit

Profesorii, dascălii din întreagă lume, au un rol esențial în viața noastră. De cele mai multe ori, aceștia își sacrifică viața pentru salarii foarte mici, în ciuda faptului că de ei depinde bunul mers al lucrurilor într-o societate, precum și procesul transformării noastre din copii în adulți puternici, capabili să inspire lumea în bine. 

Ziua Mondială a Educației reprezintă o frumoasă oportunitate pentru a ne arăta recunoștința față de aceste persoane esențiale în viață noastră și a copiilor noștri.

Astfel, de Ziua Mondială a Educatiei, îți poți arăta aprecierea printr-o donație către o organizație din domeniul educației sau spunând, pur și simplu, „Mulțumesc!” profesorului, instructorului, dascălului tău. 

Foto Facebook: Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Ziua Mondială a Educaţiei este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educaţia transformă vieţi şi se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia şi de a stimula dezvoltarea durabilă, scrie Agerpres.

Profesorii sunt indispensabili unui învăţământ echitabil şi de calitate.

Potrivit www.unesco.org, tema pentru Ziua Mondială a Educaţiei 2022 este „Transformarea educației începe cu profesorii”, subiect ce va fi abordat în toate manifestările care au loc anul acesta, cu acest prilej. 

Alte articole cu tema Educație:

De Ziua Mondială a Educației, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni îsi exprimă, mai mult decât oricând, recunoștința față de munca și devotamentul dascălilor

Ce este special la cursurile școlii Grupul Vatra?

BIBLIOTECA, UN TEZAUR FĂRĂ DE SFÂRȘIT

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

- Publicitate-spot_img

Știri recente